Dezvoltare interacțiune socială

Interacţiunea socială se referă la comportamentul existent într-un grup, jucând un rol foarte important în dezvoltarea socială ce permite valorizarea normelor şi regulilor pentru realizarea unui scop.

 

În cadrul procesului de dezvoltare socială și, în special prin interacțiune, îți descoperi abilitățile, înveți să înțelegi motivațiile și consecințele comportamentului, dar și să înțelegi relațiile umane în lumea socială. Factorii-cheie din cadrul dezvoltării sociale cuprind abilitatea de a observa și alte perspective decât cele proprii, de a face judecăți morale și de a demonstra competențele sociale de bază.

 

Primele semne de interacțiune socială pot fi considerate gesturile imitative ale nou-născuților, care își flutură genele sau închid și deschid gura la acțiuni similare ale unui copil mai mare sau ale unui adult.

Așadar, putem spune că în cadrul procesului de dezvoltare socială și, în special prin interacțiune, copiii își descoperă abilitățile, învață să înțeleagă motivațiile și consecințele comportamentului, ajungând să înțeleagă relațiile umane în lumea socială.

 

Însă, ca un copil să aibă o dezvoltare armonioasă, să stabilească relații sănătoase cu cei din jurul său și să se adapteze cu ușurință, trebuie să primească o bună educație din partea părinților și să creeze o relație pozitivă cu aceștia. Relația părinte – copil este unică, deoarece această legătură îl ajută pe cel mic să se dezvolte pe plan fizic, emoțional, mental și social.

 

Experiențele noastre zilnice cu interacțiunile aproape constante cu alți indivizi, conferă structura și forma faptelor noastre.

Analizând aceste interacțiuni putem învăța foarte mult despre noi înșine în calitate de ființe sociale și despre însăși viața socială.

25

Programează o întâlnire

    ALTE SERVICII

    MANAGEMENT PERSONAL
    MANAGEMENT ORGANIZAȚIONAL
    ȘCOALA PĂRINȚILOR
    CURS COMPETENȚE ANTREPRENORIALE
    CURSURI EDUCAȚIE FINANCIARĂ ȘI DEZVOLTARE A COMPETENȚELOR SOCIALE PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI